Tratarea unitară a excepțiilor comerciale și controlul echipelor mari de agenți de distribuție

Unele pierderi pot fi minimizate încă de la început

Pierderile, eficientizarea productivității angajaților, încasarea soldurilor la timp sau abordarea corectă și eficientă a clienților rău-platnici sunt provocări din ce în ce mai greu de gestionat pentru o firmă de distribuție aflată în creștere.

Fluxul de numerar și marja de profit sunt afectate din această cauză, iar pe termen lung astfel de probleme devin din ce în ce mai grave dacă nu se face nimic pentru a le rezolva.

Problemele apar atunci când excepția devine regulă

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru un agent este dorința de a atinge targetul lunar și de a obține bonusul din vânzări, însă contează foarte mult și modul în care se ating aceste rezultate.

La nivelul întregii firmei, creditarea peste măsură a clienților pentru a atinge targetul (în special a celor rău-platnici) poate fi rezultatul mai multor factori precum:

  • Creșterea numărului de agenți de vânzări de teren. O echipă mare este mai greu de coordonat și de controlat. În acest caz totul se schimbă și vorbim de mai multe comenzi, de sume cumulate mai mari sau de mai multe locații de vizitat. Fiecare dintre agenți își dorește să își realizeze target-ul de vânzări și uneori va solicita aprobarea pentru a prelua comenzi de la clienții blocați cu ajutorul Credit Controller-ului. Iar atunci când tot mai multe astfel de cereri se adună și se aprobă fără a avea neapărat un motiv întemeiat și fără a se recupera banii din piață, încep să apară problemele.
  • Creșterea numărului de clienți. Cu cât există mai mulți clienți în portofoliu cu atât mai mult cresc șansele ca numărul clienților rău-platnici să devină mai mare.
  • Supervizorii sunt prea flexibili. Sub presiunea targetelor, supervizorii pot fi uneori mult prea îngăduitori cu vânzătorii sau cu clienții care nu își achită soldurile, iar datoria clienților devine din ce în ce mai mare și mai greu de recuperat.
  • Fluctuația mare de personal din industria de distribuție. Noii agenți de distribuție nu știu cum să procedeze în cazul apariției unor situații excepționale cum ar fi gestionarea comenzilor provenite de la clienți rău-platnici. Dacă lucrurile nu sunt bine puse la punct și nu există limitări de îndatorare a clienților create cu ajutorul Credit Controller-ului, atunci aceștia pot fi tentați să vândă în continuare către clienți rău-platnici sau pot începe să sune supervizorii pentru a întreba cum trebuie să procedeze în fel și fel de situații.

Este necesar să acorzi o atenție maximă la acest nivel pentru a nu avea probleme din cauza facturilor neîncasate.

Spune stop la creditarea peste măsură a clienților rău-platnici prin control și transparență sporită

Cu siguranță ai și tu astfel de clienți, de aceea controlul asupra preluării comenzilor în condiții de excepție este vital pentru tine pentru a-ți limita pierderile și problemele de cash-flow.

Controlul asupra excepțiilor apărute în comenzile agenților te ajută ca și administrator/manager sau director de vânzări/supervizor general să afli într-un mod detaliat și transparent ce se întâmplă atât pe teren cât și la sediu.

Noul modul HERMES Derogări permite agenților să preia o comandă de la clienții rău-platnici doar dacă respectivul client face plată pe loc pentru ea sau dacă este aprobată o cerere de comandă cu derogare pe care reprezentantul din teren o trimite către supervizor/sediu.

Prin introducerea acestui nivel superior de control prin intermediul Platformei de Derogări iei decizii în cunoștință de cauză pentru a controla și filtra corect comenzile care vin din piață, astfel încât să nu ieși în pierdere.

Modulul Derogări îți oferă acces la o multitudine de rapoarte și informații precum:

  • Informații despre agenții care au cerut derogări și a celor care trec de obicei peste condițiile politicii comerciale standard de preluare a comenzilor
  • Cine sunt supervizorii care aprobă derogările și motivele lor pentru care au fost de acord cu aceste excepții
  • Creditul clienților
  • Discounturile acordate clienților
  • Termeni și termene de plată
  • Filtre și rapoarte pe perioade, angajat, client, stare derogare
  • Alte informații importante despre istoricul clientului precum sold, valoare plată, agent, comandă actuală, discount, astfel încât supervizorul să aibă toate informațiile de care are nevoie pentru a decide dacă acordă sau nu o derogare pentru comandă.

Mai mult decât atât, acest modul integrează 3 nivele de derogări: pe discount, termen plată și valoare sold, astfel încât să ai flexibilitatea de care ai nevoie pentru a decide care este excepția cu care ești de acord.

Ca nivel de supra-control, pentru a te asigura că excepția de preluare a comenzii a fost aprobată din motive întemeiate, poți combina nivelele de derogări și poți selecta o persoană sau mai multe pentru a le aproba.

Preia controlul asupra comenzilor din teren și asigură-te că gestionezi corect comenzile realizate în condiții de excepție.

Obține mai multe informații completând formularul de mai jos.

Vezi video

Doresc să fiu contactat

* Campuri obligatorii
Obligatoriu!
!
Obligatoriu!
Nu este un număr de telefon valid!

Formate valide pentru numere de telefon

  • XXXXXXXXXX
  • XXX-XXX-XXXX
  • XXX.XXX.XXXX
  • XXX XXX XXXX
  • +XX-XXXX-XXXX
  • +XX.XXXX.XXXX
  • +XX XXXX XXXX
  • +XX-XXX-XXXXXX
  • +XX.XXX.XXXXXX
  • +XX XXX XXXXXX
Obligatoriu!
Nu e un e-mail valid!
Obligatoriu!
!
Obligatoriu!
!

Sunt de acord cu prelucrarea datelor personale conform cu Politica de Confidențialitate, Termeni și Condiții

Obligatoriu!

Doresc să mă abonez la newsletter.

Vă rugăm să completați toate câmpurile cerute!
Acest site folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare și publicitate. Acceptă și continuă Citește Politica de cookie
Contacteaza-ne
* Campuri obligatorii
Obligatoriu!
Nu e un e-mail valid!
Obligatoriu!
!
Obligatoriu!
!
Obligatoriu!
Nu este un număr!
Obligatoriu!
!
Obligatoriu!
!

Sunt de acord cu prelucrarea datelor personale conform cu Politica de Confidențialitate, Termeni și Condiții

Obligatoriu!

Doresc să mă abonez la newsletter.

Vă rugăm să completați toate câmpurile cerute!